EUPOS

Marți, 24 Aprilie 2018 13:18

ROMPOS în plan european și internațional

Determinarea poziţiei şi monitorizarea poziţiilor se pot realiza şi prin crearea unor servicii (naţionale, europene şi/sau globale) specializate bazate pe tehnologiile satelitare de poziţionare globală.
La nivel european există în prezent o preocupare susţinută pentru realizarea unor astfel de servicii care să aibă la bază anumite standarde de funcţionare.
România, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, participă în cadrul unui proiect european denumit EUPOS® (European Position Determination System) care are ca scop implementarea unor servicii de poziţionare standardizat.
Iniţiativa EUPOS® aparţine unui grup internaţional de experţi şi al unor organizaţii venite din diferite domenii (geodezie, navigaţie, cercetare, cadastru ş.a.).
Parteneri din 18 ţări europene s-au reunit cu scopul de a stabili în ţările lor o infrastructură spaţială interoperabilă prin folosirea Sistemelor Satelitare de Navigaţie Globală (GNSS) GPS, GLONASS, GALILEO şi realizarea unor centre naţionale de servicii EUPOS®.

Monitorizare Calitate EUPOS

Serviciile EUPOS® furnizează o înaltă acurateţe şi precizie pentru poziţionare şi navigaţie, iar pe baza acestora vor putea fi dezvoltate o gamă largă de aplicaţii geoinformatice. Pe baza adoptării unor standarde identice sau similare cu cele care vor fi utilizate în cadrul EUPOS®, în România s-a realizat sistemul ROMPOS®.

Reţeaua Europeană de Referinţă (EUREF - European Reference Frame)

Reţeaua de staţii GNSS permanente EUREF-EPN (European Reference Frame – European Permanent Network) este o reţea de staţii GNSS permanente care colectează în mod continuu înregistrări satelitare de la sistemele GPS, GLONASS şi în viitor GALILEO. Serviciile EUREF-EPN asigură determinarea poziţiilor staţiilor GNSS permanente, care contribuie la menţinerea reţelei de referinţă europene – EUREF şi a sistemului de referinţă european ETRS (European Terrestrial Reference System). Acest sistem de referinţă, agreat şi de către EuroGeographics, este larg utilizat în proiecte, făcând posibilă georeferenţierea în zona europeană.
Produsele oferite de reţeaua europeană de staţii GNSS permanente sunt de asemenea utilizate şi în aplicaţii ştiinţifice precum determinarea efemeridelor sateliţilor, geodinamică, determinarea nivelului mărilor, meteorologie ş.a. Peste 250 de staţii EPN furnizează date GNSS online şi offline prin centrele de date locale şi regionale. Centrele de analiză şi control EPN verifică în permanenţă datele primite din reţea şi oferă coordonate precise ale staţiilor GNSS incluse în reţea (www.epncb.oma.be).

Serviciul Internaţional GNSS (IGS - International GNSS Service)

IGS este o organizaţie bazată pe participarea voluntară a unor instituţii din lumea întreagă, care contribuie cu resurse şi date de la staţiile GNSS permanente pentru a realiza produse GNSS. În general, ne putem referi la IGS ca la comunitatea internaţională cu cel mai înalt nivel calitativ al produselor GNSS oferite. EUREF-EPN este cea mai densă reţea regională GNSS, care funcţionează după standardele IGS.
In plus, IGS consideră EPN ca o reţea asociată conlucrând îndeaproape cu agenţiile care operează EUREF-EPN. IGS desemnează un set de staţii regionale EPN ca şi staţii IGS. Stațiile regionale EPN care vor fi și stații IGS sunt alese în funcție de contribuția pe care acestea ar putea să o aducă la îmbunătățirea produselor IGS. EPN la rândul său foloseşte produsele IGS. În prezent, România are inclusă în reţeaua IGS o staţie GNSS permanentă (staţia BUCU) http://igscb.jpl.nasa.gov.

Published in ROMPOS

Căutare

Contact

  • Program L-J : 8:00-16:30; V: 8:00-14:00
  • Bd.Expozitiei, nr.1A, Sector 1, Bucuresti
  • +40 21 224 39 67
  • +40 758 071 894
  • office@rompos.ro
  • Contact Rapid